Uneori răsfoiesc din cartea mea „Într-o zi voi fi MARE” și ajung să mă minunez cum de am reușit ca astăzi să-ți pot scrie ție, cititorule, să stau în fața copiilor mei de la grădiniță sau să ridic vocea pentru a face cunoscute efectele violenței de toate felurile.
Azi, mă uimesc toate „sensibilitățile mele”!
Abia de pot aduce de la magazinul din colț o plasă de portocale, pe când, în urmă cu câțiva ani, căram saci de lemne, găleți de apă sau alte greutăți.
Azi, după ce mă întorc de la grădiniță, mă dor picioarele, mai ales noaptea, când mă bag în pat, de-mi vine să urlu la lună!
Adorm doar dacă am întuneric deplin și zero zgomot, chiar folosesc pentru urechi dopuri să nu aud pisica torcând! În urmă cu ceva ani, adormeam în zgomotul cântecelor de „petrecanie” de pe holul ghetoului unde locuiam sau a urletelor ce însoțeau after party-urile luminate de girofarurile mascaților.
Am rezistat gerurilor sub minus 23 grade și azi mă dor încheieturile dacă stau sub un jet de apă rece mai mult de juma’ de minut. Clăteam rufele la jgheab, între două uși de evacuare, cu apă rece și, din când în când, le mai băgam în cratița în care aveam apă călduță.
Da, azi sunt plină de sensibilități și ciudățenii, am coșmaruri, mă tem pentru viața copiilor mei și sunt tot mai obosită… Ce-mi lipsește, nici eu nu știu!
Îmi fac analizele frecvent, iau suplimente, mănânc sănătos, am un pat uriaș, o casă caldă, un job bun și copii la casele lor și, mai presus de toate, un Om care-mi cunoaște starea după felul în care pășesc prin casă. Oare pentru zilele zbuciumate ale tinereții au venit facturile fără să fie plafonat prețul?
Sunt momente în care deschid cartea „Într-o zi voi fi mare” și mă uit la ea ca la o dovadă vie că imposibilul poate fi traversat. Nu scris, nu imaginat, ci traversat cu genunchii juliți, cu mâinile crăpate de frig, cu inima strânsă de teamă. Cartea aceasta nu s-a născut din confort. S-a născut din ger, din găleți de apă cărate cu spatele drept și cu lacrimi înghițite, din nopți în care zgomotul nu te lăsa să dormi, dar visul nu te lăsa să renunți.
„Vai, Alina, ce puternică ești! Mi-aș dori să am și eu puterea ta!”
Dar adevărul este altul: și eu îmi doresc să fiu „puternică”, acum când plătesc facturile unui om care a supraviețuit.
DA! Știu că „Într-o zi voi fi MARE” nu este doar o carte… Este dovada că o fată care spăla rufe la jgheab, în frig, poate ajunge femeia care scrie, educă, vorbește despre violență și rupe tăceri. Este dovada că trecutul nu te condamnă, ci te construiește.
DA! Poate că trupul plătește facturi pentru anii zbuciumați, dar sufletul? Sufletul a încasat dobândă. Tocmai pentru că am ajuns să am ceea ce am spus că am, și o carte care îmi amintește că nimic din ce am trăit nu a fost degeaba.
Draga mea, sensibilitatea ta nu e un defect… Este semnul că ai trecut prin foc și ai rămas vie.
Astăzi, „Într-o zi voi fi MARE” este pentru cei care au supraviețuit și încă au curajul să viseze, pentru cei care, în ciuda oboselii, încă ridică vocea, pentru cei care știu că mărimea unui om nu se măsoară în putere, ci în câtă lumină a ales să păstreze după întuneric.
Și poate că adevărata maturitate nu e despre a fi puternic mereu, ci despre a-ți permite, în sfârșit, să fii vulnerabil.
