Zilele acestea am fost implicată la Arad într-un proiect al Bibliotecii Județene Arad
“Chipuri, identități și destine” de la reprezentarea romilor în arta la provocările incluziunii contemporane și Conferințe comunitare ”întâlniri de suflet” cu Alina Ursu.
Am vizitat 3 comunități la Sântana, Vânători și Arad iar la bibliotecă am fost ca invitat special la lansarea de carte a domnului Gabriel Sala “Romii în pictura românească din secolul al IX-lea până în perioada interbelică”
Au fost zile de foc trăite ca într-un carusel al emoțiilor pe care credeam că nu-mi va mai fi dat să le trăiesc: frustrare, neputință, dezamăgire și pe alocuri chiar furie, dar am trăit și emoțiile pure de bucurie privind în ochii de copil, primind îmbrățișările lor și bucuria de a vedea în mijlocul lor pe cineva care înțelege sărăcia și discriminarea sub toate formele ei.
Incluziunea nu se face din birouri, ci sub soare, în praf și în ochii copiilor
Am mers, am văzut, am stat în soare sau în săli transformate în adevărate saune, am experimentat și mi-am confirmat destul de multe temeri în legătură cu incluziunea despre care se tot vorbește de mai bine de 30 de ani și rezultatele sunt dezastruoase în toată țara asta.
La Sântana am ajuns când soarele dogorea chiar dacă era destul de devreme. Acolo, am întâlnit profesori care au îndrăznit într-un final să coboare din înălțimi și să vadă locul din care le vin beneficiarii educației. Am întâlnit fete tinere de la CJRAE dornice să înțeleagă parte din viața acestor copii și să știe cum îi pot ajuta la modul concret în așa fel ca misiunea lor să fie cu rost și contribuție. Surpriza a fost participarea părinților care au fost anunțați de această întâlnire pe grupurile școlii și chiar personal. Sub dogoarea soarelui și praful câmpului, un fir de copac a fost refugiul meu și a câtorva persoane. Părinții… doar vreo trei rătăciți care au ales să stea la umbră la distanță de noi. Am ales să le vorbesc profesorilor care erau prezenți, undeva la 20, să-i încurajez și să-i motivez prin exemplul personal că fiecare copil merită un campion indiferent de unde vine și ce apartenența are.
Când am pronunțat cuvântul beneficii, o femeie care începuse să se apropie și să mă iscodească, s-a activat de putea-i să juri că a mâncat dinamită! Am lăsat-o să se manifeste, să-mi spună că ar trebui să vin prin sat și să merg la casele oamenilor să-i ajut cu ce au nevoie sau că primăria nu vrea să ofere un birou la unul din comunitate care să-i poată ajuta.
Văzând că devine ușor agresivă, am lăsat-o în ale ei și ne-am continuat discuția în interesul educației. Apoi ne-am urcat în mașini toți cei ajunși acolo cu un rost și ne-am îndreptat care unde au avut de mers.
Întâlnirea de aici mi-a reactivat tot felul de amintiri din vremea când locuiam la grajduri și făceam lobby pentru frecventa școlară și drepturile copiilor la educație după amiază am fost așteptată la Vânători, cam la o oră jumate distanță de Arad.
Acolo povestea a fost alta. Am fost primiți în sala de sport unde erau montate două ventilatoare, Părinții au participat într-un număr satisfăcător, dar cel mai mult m-am bucurat de prezența copiilor, de toate vârstele. A fost chiar și viceprimarul și un nene care a încercat să se urce și să acapareze evenimentul organizat cu atâta emoție de directoare.
Am simțit că acolo lucrurile funcționează altfel, că directoarea este lider îndrăgit de comunitate prin relația de încredere pe care a construit-o de-a lungul celor cinci ani de când este acolo.
Le-am vorbit din inimă și am avut parte de toată atenția lor. Le-am simtit calde și curioase pe mămici, dornice să înțeleagă rostul educației pentru copiii lor. Multe erau femei tinere care au ales să lase deoparte treburile casei și să fie acolo împreună cu copiii lor. A fost dragoste la prima vedere față de acei copii dornici să afle cum poți trăi mai bine și să-ți transformi viața.
În ochii copiilor din Sântana, Vânători și Arad am văzut de ce incluziunea nu mai poate rămâne doar un cuvânt
La final m-au copleșit cu îmbrățișări de parcă ar fi vrut să-și confirme că sunt reală, că sunt acea femeie care le-a povestit despre foame, lipsuri, discriminare și evoluție datorită educației continue.
Față de aventura de dimineață, întâlnirea aceasta a fost ca un balsam pentru inima mea greu încercată.
Acolo la Vânători am simțit dorința femeii director de a le face bine copiilor din zonă. Mă uitam cum relaționează cu ei, cu părinții lor și cum ei o privesc la rândul lor. Așa realizezi ca nou venit într-o școală/comunitate, cât de iubit și dedicat este liderul școlii. Da! Oana este un lider prin existența ei și sunt bucuroasă că am întâlnit-o.
În toate zilele acestea mi-a fost alături mediatorul școlar Carmen Gendelon de la CJRAE Arad împreună cu partenerul ei Marian fondatorul asociației “ ….”
Valentin Căldărar fondator al asociației “Împreună suntem bine” un Om printre oameni care s-a ocupat și de cazarea noastră la un hotel de cinci stele dar și inegalabila femeie, cu o anduranță rar întâlnită și dragoste pentru Măria Sa Copilul, directoarea CJRAE Arad, doamna Zagorka Milencovici.
La toate întâlnirile i-am avut umăr la umăr, m-au susținut din priviri, prin gesturi mici și uite așa mi-am găsit energia pentru toate cele patru întâlniri din cele două zile.
În Arad am fost la Centrul Multifuncțional “Aurora”din cartierul Șega. Un spațiu unde copiii sunt primiți pentru activități care să-i țină departe de jungla socială în care trăiesc. Consilieri, profesori și deopotrivă mămici au participat la întâlnirea de suflet. Din nou am avut atenția lor, am primit întrebări la care am răspuns cum am știut mai bine și am plecat de acolo cu credința că am mai plantat câteva semințe care vor rodi la timpul potrivit.
Vreau să vă spun că la nici o întâlnire nu am periat sau ridicat în slăvi pe cineva, fie părinți sau autorități care de-altfel nu au avut nici o contribuție de niciun fel în cadrul conferințelor de suflet cu Alina Ursu!
Au fost tot acei oameni mici care s-au îngrijit ca noi să avem unde mânca și dormi și munca mea să fie răsplătită cât să-mi fie bucurie că nu am investit atâția ani degeaba în educația mea.
Dacă multe conferințe în țara asta se fac în săli de hotel sau hub-uri aerisite, cu aer condiționat și apă rece, bașca cofee-break, pe bani mulți din proiectele europene și cu specialiști de top din educație, iete că aici la Arad, am făcut conferințe chiar și sub copac, nu pom, că ăla ar fi avut fructe, măcar corcodușe!
Oameni de bine s-au adunat, au dat sfoară-n țară și au făcut ca aceste conferințe motivaționale să se întâmple! Mi-au fost aproape și m-au tratat cu dragoste și admirație. Da, admirația se transformă în fapte, și uite așa Facebook-ul m-a ajutat să mă conectez cu acești oameni care m-au chemat pentru a doua oară la Arad.
Trei comunități, patru întâlniri și un adevăr greu despre educație și incluziune
Acum mă îndrept către Orlesti -Vâlcea unde sunt ambasadoare a “Festivalul Familiei-Radacini și Aripi” un proiect de suflet al altei femei fantastice Roxana Popescu. Și-a dorit și a muncit ca o zăludă să-l pună pe picioare și universul a lucrat împreună cu ea, dar asta-i altă poveste pe are o să vi-o spun zilele următoare.
Vă mulțumesc pentru fiecare minut în care v-ați oprit să citiți, să ascultați și să reacționați cu un like, follow sau comentariu, căci uite așa oamenii care vor să facă bine își găsesc aici motivația și inspirație.
Vă mulțumesc și vă cuprind cu gânduri bune!
