Când lucram în mediul rural, într-una dintre campaniile umanitare „Bunătatea își face cărare”, am ajuns la poarta grădiniței și școlii primare cu un microbuz plin cu pachete de mâncare pentru Crăciun. Cum era firesc, oamenii s-au strâns la poartă să vadă ce se întâmplă. Când au înțeles că pentru fiecare copil din cele două grupe de grădiniță există un pachet consistent de alimente și alte bunătăți, oamenii au fost foarte fericiți. Era o binecuvântare pentru fiecare familie să poată primi alimente din care să gătească o masă consistentă pentru sărbători.
Când am început să le împărțim, a venit o întrebare care m-a lovit în moalele capului de ziceai că mi-a fost aruncată în cap ditai pocnitoarea:
— Mulțumim, doamna Alina, pentru pachete, unde trebuie să semnăm, pentru ce partid?
Zile întregi m-am gândit la această întrebare pe care am întors-o pe toate părțile. Am încheiat anul atunci cu amărăciune, realizând că așa se hotărăște soarta unei națiuni, că atât de ușor ne lăsăm manipulați încât pentru ceva bunătăți ne punem semnătura care va defini cumva viitorul nostru.
De atunci au trecut câțiva ani și drumurile m-au adus în civilizația urbană unde am presupus că oamenii, având un alt nivel de pregătire profesională, un mediu familial mai emancipat, sunt în același timp mai atenți și responsabili. La final de an, de data aceasta an școlar, a fost plimbată o petiție pornită din nemulțumirea unor părinți și contradicții referitoare la locul desfășurării unei serbări. Unii (prea puțini) doreau în grădiniță sau pe terenul de sport al instituției sau pe iarbă, cum am făcut la final de grupă mică. Alții voiau undeva într-un loc închiriat, cum se cuvine la case mari. Nici nu m-am străduit să vin cu argumente pro sau contra pentru cele două tabere de părinți, de altfel foarte virulenți, de au făcut-o pe cealaltă educatoare a grupei să blocheze mesajele de la părinți pe grupul de grădiniță. Totuși mă rodea o întrebare… că nu am trecut prin viața asta ca gâsca prin apă sau oi fi vreun brad pe care să ningă.
În momentul în care am fost întrebată:
— Cum sunteți, doamna Alina?, am răspuns cu vocea sugrumată:
— Cum m-ați transformat dumneavoastră, și cu toate emoțiile adunate am întrebat:
— Am văzut că ați semnat petiția, știți ce ați semnat?
— NU, CĂ ERA PREA MULT DE CITIT! Știu că era ceva despre locul unde să facem serbarea!
— Mulțumesc, dar v-ați gândit vreodată că semnând fără să citiți puteți băga un om în pușcărie? Vă puteți vinde casa sau un rinichi?
Nu se aștepta să întreb așa ceva, mai ales că niciodată nu i-am întors spatele să-i închid ușa-n nas ca cealaltă „significant other”.
Astăzi, după ani de lucru cu copiii și părinții deopotrivă, descopăr că indiferent de statut social, financiar sau de zonă, manipularea câștigă întotdeauna!!! Și cine a spus vorba „când un prost aruncă o piatră într-o fântână, cincizeci de înțelepți nu o pot scoate!” a spus-o din înțelepciunea unei vieți trăite!
Devenim virulenți, combatanți, acuzatori, pe toate rețelele de socializare, pe toxicele grupuri de WhatsApp care sunt de cele mai multe ori locul unde mocirla este la ea acasă, dar CÂND APARE UN PROIECT DE LEGE CARE PRIVEȘTE EDUCAȚIA COPIILOR NOȘTRI, aceiași părinți virulenți intră în silenzio stampa sau spun că nu au ce face!
Aceiași părinți aleg să condamne directori, profesori, îngrijitori, fără ca vreodată în existența lor să le fi purtat papucii o săptămână (și să fie săptămâna înscrierilor la școală sau grădiniță, a testelor și simulărilor etc.).
Acum că s-a terminat și acest an școlar, mă gândesc că poate Dumnezeu le va lumina mintea și calea și se vor abține să le facă viața grea celor care le vor prelua copiii, și spun asta pentru toți părinții, indiferent ce ciclu de învățământ vor urma copiii lor: preșcolari, elevi de primară, gimnaziu sau liceu!
Vă îndemn, dragi părinți, să puneți jalba-n proțap și atunci când legile educației se decid pentru beneficiarii noștri, adică copiii voștri, și nu doar să semănați discordie peste tot, căci scris este undeva în legile universului sau ale lui Murphy că cine seamănă vânt… îi zboară acoperișul de pe casă!
