De unde știu că nu pierd cu tine ca femeie?!!
Am plecat de acasă gândindu-mă că este ziua în care voi lua o hotărâre dacă să intru în politică sau nu. De șapte ani lucram într-o comunitate aproape de Brașov și reușisem să fac în așa fel încât educația să însemne ceva pentru oamenii de acolo, grădinița din sat să „existe” activ, iar profesorii mai tineri să prindă curaj să rămână.
Deci, aveam în minte o propunere îndrăzneață pentru șeful partidului în care mă înrolasem din admirație și respect pentru o femeie care astăzi strălucește pe firmamentul Uniunii Europene. Șeful, mic și îndesat, dar cică cu un mare sex-appeal, m-a primit așezat într-un uriaș fotoliu de piele din care nu se vedea datorită fumului scos de trabuc. Când am intrat și l-am văzut, în cap a început să-mi ruleze vocea Danei Budeanu care zicea: ai sub unu șaptezeci nu exiști, nu fumezi trabuc!
Poate că este mai înalt, nu am stat să-l mai măsor, că au avut grijă altele, dar fotoliul îl înghițea ca și funcția pe care o deține.
Fără prea multe formalități l-am întrebat dacă partidul mă susține să candidez la primăria comunei unde lucram, căci primarul de atunci își luase concediu infracțional pentru doi ani să se poată replia pentru viitoarele alegeri. Adică, să ne înțelegem, era arestat la domiciliu, dar se plimba prin comună toată ziua la volanul mașinii.
Peste puțin timp urmau să fie alegeri locale, iar eu chiar mă gândeam serios să-mi caut acolo casă cu chirie și să candidez la primărie. În inocența mea ajunsesem să cred ceea ce-mi spuneau cei cu funcții mari cu care ajunsesem să interacționez: tu dacă vrei să schimbi ceva în bine pentru educație și pentru persoanele vulnerabile trebuie să intri în politică. De sus se dă ora exactă!
Îi credeam pentru că aveam experiență în dezvoltarea comunitară încă dinainte de a avea studii superioare.
După ce mi-a ascultat propunerea indecent de curajoasă și sinceră, fumătorul de trabuc din fotoliu m-a privit prin fumul gros și m-a întrebat în zeflemea:
— De unde știu că nu pierd cu tine ca femeie???!!!
Lasă-mă să mă gândesc și mai vorbim. Vorbea șeful unui partid care bate moneda pe egalitatea de șanse și rolul femeilor în politică… Așa s-a încheiat prima și ultima discuție cu șeful partidului de la Brașov.
Pe drum către casă vocea Danei îmi suna isteric în cap: ai sub unu șaptezeci nu fumezi trabuc!
M-am calmat într-un final după ce am ajuns acasă și m-a luat în terapie jumătatea mea mai bună.
— Iubire, ai avut curajul nebunesc să te duci să-i faci așa ofertă unui om care este prieten cu condamnatul și niscai bisnisuri acolo. Tu, căzută din lună, nepervertită de curvia politicii, ai crezut că așa se face politica? Cu datorii la bănci? Fără scheleți în dulap, fără buget să cotizezi la partid? Și unde mai pui și cu studii superioare când șeful ăl mare e analfabet funcțional?
— Da, păi nu așa se face politica? Cu oameni curajoși și vizionari?
— Da, și Petre Ispirescu vindea covrigi de Buzău! îmi spune ironic bărbatul meu.
M-am cumințit de atunci.
Astăzi, mulți cunoscuți, oamini de bisnis sau din administrație îmi trimit în privat link-uri despre femeia de etnie romă care a ajuns viceprimar într-un oraș din Franța. Sunt aceiași oameni care într-o zi mi-au vândut un vis plătit cu bani sau încredere.
Poate că, așa cum spunea demult Mugur Vărzariu: americanii ar da mulți bani pentru un bilet să o asculte pe Alina, viața mea ar fi fost altfel apreciată dacă aș fi ales să plec când am avut ocazia, dar nu am făcut-o.
Am ales să rămân ca un prinos de recunoștință pentru profesorii mei și oamenii care au crezut în mine! Să rămân pentru acei copii, tineri, adulți care au nevoie de modele reale pentru a se ridica din negura disperării, deznădejdii și care aleg să lupte pentru o zi, o lună, un an de viață mai bun.
Uneori mă străbate o undă de tristețe pentru că am făcut această alegere, dar îmi revin gândindu-mă că mi-am inspirat și copiii și bărbatul să rămână ACASĂ pe acest pământ și să ne aducem contribuția cu tot ce știm noi mai bine pentru a schimba vieți și a croi destine. Nu din cele lustruite pentru aplauze și Instagram, ci din cele ale rezilienței care să dea binele mai departe.
Rămâi și tu aici și, dacă experiențele de viață pe care aleg să le împărtășesc cu tine îți sunt de folos, o inimioară, un like sau un follow va ajuta ca acest mesaj să fie văzut de tot mai mulți care se gândesc că aici nu mai este locul lor.
